De câte ori te-ai întrebat ce cred ceilalți? Oamenii cu care interacționezi, familia, prietenii și cât de mult te-a interesat părerea lor?
De câte ori te-ai întrebat: Să schimb ceva în comportamentul meu ca să mulțumesc pe cei din jur? Când și în ce condiții să fac asta?
Părerea celorlalți și teama de judecata celor din jur este un lucru des întâlnit între copii, adolescenți și adulți. Teama de judecată este justificată pentru că e normal să ne dorim să aparținem unui grup unde oamenii să ne privească cu ochi buni și să ne accepte, să ne admire. Acestea din urmă constituie dovezi de afecțiune și apartenență, sentimente de care majoritatea dintre noi avem nevoie.
Totodată și noi, la rândul nostru, îi judecăm pe cei din jur: emitem ipoteze și facem presupuneri fără a ști întotdeauna întregul adevăr.
De ce facem asta? Motivele sunt diferite:
-“Bârfa”: ne simțim conectați de persoana cu care bârfim prin faptul că avem în comun idei, păreri, chiar și soluții despre persoana în cauză.
-“Protecția”: dacă știm lucruri negative despre altcineva, apare senzația că ne putem proteja de oamenii care ne încalcă valorile sau principiile.
-“Elefantul din cameră”: atunci când ne concentrăm pe defectele altora, ne defocusăm de pe defectele proprii, acestea devin mai mici și ne afectează mai puțin. Astfel, reușim cu brio să ignorăm elefantul din cameră, și anume propriile neajunsuri, probleme, defecte, fapt care ne face să ne simțim mai bine.
Deci majoritatea dintre noi ne temem într-o oarecare măsură de judecata celorlalți și în același timp, îi judecăm pe ceilalți. Cu cât mai mare este frica de judecată, cu atât putem vorbi mai mult despre o tulburare numită anxietate socială.
Ce este tulburarea de anxietate socială? Frica intensă de a fi judecat, desigur. Anxietatea socială se manifestă printr-o reacție emoțională și fiziologică intensă care poate duce până în punctul evitării sociale (mai pe scurt, ce nu știu, nu-mi poate face rău, nu ies, nu interacționez cu oameni, atunci nu dau șansa să fiu judecat și astfel, mă protejez) sau ajung să merg în acea situație de care mă tem, dar o suport cu un disconfort foarte mare.
Asta nu inseamna că dacă ai o frică de judecată sau dacă simți anxietate în situații sociale, automat ai tulburare de anxietate socială. Pentru a o numi tulburare, ea trebuie să îți afecteze într-atât de tare viața, încât să apară în majoritatea interacțiunilor tale sociale. Totodată, ea trebuie să dureze o anumită perioadă de timp. Desigur, aceste simptome care stabilesc un diagnostic, trebuie discutate cu un psiholog clinician în urma unei evaluări complexe.
Revenind la discuția despre părerea celorlalți, e important de menționat că doar uneori problema principală e faptul că ceilalți sunt cei care ne judecă. Ceea ce devine deranjant și astfel problematic e faptul că noi ajungem să ne judecăm pe noi înșine din perspectiva celorlalți. În continuare voi vorbi puțin despre asta.
Cine sunt eu, are două componente principale: eu actorul și eu observatorul.
După cum e destul de ușor de intuit, sinele actor este cel care face lucruri. Cel care trăiește viața de zi cu zi, simte emoții precum frică, dezamăgire, tristețe, dezgust etc. Acesta nu este mereu conștient de faptul că eu sunt cel care face ceea ce face. Aici intervine rolul sinelui observator. Sinele observator este partea din noi care privește și analizează. Mă analizează pe mine atunci când fac lucruri. Sinele observator reflectează și trage concluzii despre sinele actor. Din concluziile pe care le trage se nasc emoțiile de tip rușine, vinovăție, mândrie și acestea ne ajută să ne ghidăm comportamentul moral.
Pentru a explica mai bine ceea ce încerc să spun, voi folosi un exemplu.
Îmi susțin lucrarea de licență. Eu ca și actor sunt cel care se îndreaptă către examen, preocupat de cum va fi prezentarea. Cu cât se apropie mai mult momentul, cu atât mai tare încep să crească emoțiile. În mintea mea apar gândurile „Oare voi face față? Oare mă voi descurca? Mă voi face de râs?” Încep să susțin prezentarea, sunt atent la subiectul despre care vorbesc și dintr-o dată observ o grimasă pe fața unuia dintre profesori. În acel moment, încep să devin și mai tensionat decât eram, inima bate mai tare, transpir și fața mi se încălzește puternic. O ploaie de gânduri mă inundă și încep să devin conștient de sine. Aici intră în scenă sinele observator care mă vede pe mine cel care susține prezentarea, având aceste reacții. Foarte probabil ca pe lângă emoțiile pe care le aveam inițial, să se fi adăugat și un sentiment puternic de rușine care să mă facă să vreau să ies urgent din sala de examen. Totuși, respir, trag aer în piept și merg mai departe.
Fiecare dintre noi avem aceste două părți ale sinelui și tocmai faptul că ele sunt într-o combinație continuă în viața de zi cu zi, noi reușim să facem față lumii complexe în care trăim. Fiecare parte simte. Pe de-o parte emoții de bază ca frica, furia, dezgustul , tristețea – care ne ajută să supraviețuim, iar pe de altă parte, emoții de nivel superior ca și rușinea, vina, mândria – care ne ajută să ne menținem ca ființe sociale integrate printre alte ființe sociale.
Ceea ce ne diferențiază totuși pe unii dintre noi de ceilalți este faptul că unii avem un sine observator mai sensibil. Un sine observator mai sensibil înseamnă că ne analizăm mai mult pe sine, suntem mai reflexivi și tindem să simțim mai ușor și poate chiar mai intens rușine (sau celelalte emoții de nivel superior). Suntem mai sensibili la umilință, și reacționăm mai puternic atunci când percepem că am fost umiliți.
Așadar, pentru o persoană cu un sine observator mai sensibil și mai reactiv, este mai ușor să interiorizeze părerile celorlalți și să le ia drept adevăruri despre propria persoană.
Ce putem face atunci când sinele observator sensibil tinde să ne saboteze?
1. Încearcă să menții un echilibru între sinele actor și cel observator în viața de zi cu zi. Când observi că începi să te judeci des și aspru, ia o pauză. Intră în sinele actor – când facem lucruri, activități, atunci suntem actori. Deci, fă o activitate care să te țină implicat.
2. Schimbă perspectiva din care privește sinele observator – dacă tinde să fie critic, îndreptă-l către compasiune și înțelegere. Îți poți imagina că sinele observator este un prieten drag sau un părinte bun și iubitor. Cum ți-ar vorbi el?
3. Amintește-ți că ceea ce cred alții despre tine nu reflectă realitatea ci este doar o părere rapidă a lor din ceea ce au observat la tine într-o perioadă scurtă de timp.
Poți folosi următoarele întrebări înainte de a interioriza ceea ce alții spun despre tine:
1. Este asta realitatea despre cine sunt eu? Mulți dintre cei care te judecă o fac pentru că ei cunosc doar o parte din poveste. Ei nu sunt actori, nu au fost cu tine în toate contextele de viață și nu cunosc toate informațiile despre tine care i-ar putea face să își construiască o părere realistă.
2. Ceilalți chiar te judecă sau e doar impresia ta că ei cred ceva despre tine? E posibil să fie și explicații alternative, poate să creadă lucruri bune? Sau e probabil ca ei să nu aibă nici un fel de impresie?
3. Cât timp crezi că ceilalți petrec cu adevărat gândindu-se la tine? Timpul nostru este limitat, spațiul din mintea noastră este ocupat cu o cantitate foarte mare de informație la care suntem zilnic supuși. Când avem timp liber mulți alegem să stăm pe tik-tok sau să facem tot felul de activități. Cât timp te gândești tu cu adevărat la alții și la viețile lor? (Probabil câteva minute, o oră sau nici atât).
4. Dacă cineva decide să te judece în baza unui singur comportament și decide să te scoată din viața lui, este relevant pentru tine să te consumi pentru părerea acelei persoane? Nu te judecă distorsionat pentru că nu ia în calcul cine ești tu în mai multe contexte de viață ci doar unele părți din tine? Îți dorești să ai în jurul tău o astfel de persoană?
Odată ce cunoști părerea reală a celorlalți, probabil îți adresezi întrebarea: „merită să mă schimb”?
Depinde de foarte mulți factori. Ce e important să reții este că ești suma unor calități și defecte, comportamente bune și comportamente mai puțin bune. Unele sunt mai ușor de schimbat, de exemplu, comportamentele, care pot fi îndreptate pe viitor. Însă altele sunt mai dificil de schimbat pentru că sunt o parte din noi. Dar indiferent de ceea ce alegi să faci, să schimbi sau să rămâi așa cum ești, este nevoie să pornești dintr-un loc de acceptare a cine ești. Doar așa reușim să construim schimbarea.
În tot acest timp, ai grija de tine și oferă-ți grija pe care ți-ai dori ca cei din jur să ți-o ofere pentru că ai în interiorul tău toate resursele de care ai nevoie.